Pe vremea cand eram copil si mama era ‘coordonatoarea sefa’ in bucatarie a face drob mi se parea un lucru greu. Tin minte ca trebuiau fierte maruntaiele de la miel, apoi tocate, amestecate cu tot felul de alte ingrediente…asa incat sa aiba consistenta buna si abia apoi aranjate frumos in tava. Multa munca, nu gluma 😛
Si eu nu am facut drob…niciodata….pana sambata care tocmai a trecut. L-am facut pentru Florii, pentru floricica mea – care de fapt e un baietel, dar pentru mine tot o floare frumoasa este Si cum a iesit?? Mmmm, bun de tot…si chiar usor de facut. Si uite asa am daramat mitul (care statea in capul meu) cum ca drobul se face greu
Ingrediente
250 gr foietaj
500 gr carne tocata de miel
500 gr ficat de miel/porc
4 cepe verzi
1/2 legatura marar
1 ou
4 linguri pesmet
sare
piper
4 oua fierte tari
Timp de preparare: 30 min. Timp de coacere: 1 ora.
Ficatul il punem la fiert in apa (fara sare). Il lasam sa fiarba timp de 20 de minute, iar in acest timp ne ocupam de celelalte ingrediente.
Carnea de miel o tocam la robot/masina de tocat apoi o amestecam cu ceapa taiata marunt. Neaparat sa folositi ceapa verde, ii da o altfel de aroma ;). Mararul il tocam marunt apoi il adaugam in amestec.
Dupa ce a fiert ficatul il scurgem bine de apa, apoi il dam prin masina de tocat sau la robot si il adaugam im compozitie. Aveti grija la ficat, sa nu-l transformati in pasta
Punem oul, pesmetul si condimentam cu sare si piper dupa gust.
Preincalzim cuptorul la 200 de grade.
Intindem usor foietajul intr-un dreptunghi. Punem jumatate din umplutura pe mijloc, asezam ouale fierte unul in continuarea celuilalt si acoperim apoi cu restul de umplutura. Aluatul ramas il taiem ‘suvite’ si le punem peste umplutura alternativ.
Ungem aluatul cu putin ou batut si dam la cuptorul incins pentru o ora. Dupa 20 de minute reducem focul la 180 de grade si continuam coacerea.
Cand e gata, scoatem tava din cuptor si lasam drobul la racit.
Servim cu pofta 😉
Rocsy Ciobanu says
Cat de frumos. Bravo .Pup!
mirela says
Taree bine arata!!pup!
Dorina says
Fain ti-a iesit!
Mimmi says
Imi place drobul si imi place si ideea de a-l pregati in foietaj!
Pupici
Paula Gafitescu says
Ma bucur mult ca v-a placut, va pup!!