Prajiturile cu nuci si cacao sunt printre preferatele mele. Aroma de nuca face orice prajitura speciala. Nuci, cacao si ricotta puse impreuna duc la aceasta minunata prajitura cu nuca si ricotta. Este o prajitura cu blat usor dens – si foarte bun – cu nuci si un strop de cacao. Umplutura este simpla, o crema usoara de ricotta, miere si frisca. Combinatia este minunata, dulce si aromata. Contrastul de culori ii confera si o nota eleganta. Sa aveti pofta!
Ingrediente blat
3 oua
100 ml ulei
150 ml iaurt
100 ml apa fierbinte
1 lingurita extract de vanilie
200 gr faina
100 gr nuci macinate
20 gr cacao
200 gr zahar
1 lingurita praf de copt
1 lingurita bicarbonat
1/4 lingurita sare
Crema
250 gr ricotta
250 ml smantana pentru frisca
50 gr miere
50 gr zahar pudra
1 lingurita suc de lamaie
1 foaie gelatina + 2 linguri lapte
Blat. Amestecam faina cu zarul, nucile macinate si cacaoa. Adaugam praful de copt, bicarbonatul si sarea. Amestecam din nou.
Separat amestecam galbenusurile cu uleiul si iaurtul. Albusurile le batem spuma cu un praf de sare.
Peste ingredientele uscate turnam cele lichide, inclusiv apa fierbinte si amestecam bine pana la omogenizare. Incorporam cu grija albusurile batute spuma, cu miscari de jos in sus.
Preincalzim cuptorul la 180 de grade si tapetam cu hartie de copt o tava de 25/35cm. Turnam compozitia in tava si nivelam. Coacem blatul timp de 25-30 de minute. Cand e gata il scoatem pe un gratar la racit. Il taiem in doua bucati de 17/25 cm.
Crema. Punem gelatina la hidratat in apa rece. Dupa 5 minute o scurgem bine de apa si peste ea punem 2-3 linguri de lapte fierbinte. Amestecam ricotta cu mierea, laptele si sucul de lamaie pana cand devine cremoasa. Smantana pentru frisca o batem bat impreuna cu zaharul vanilat.
Incorporam frisca in ricotta cu miscari de jos in sus. Dam crema la rece pentru jumatate de ora.
Punem o bucata de blat in tava apoi jumatate din crema. Nivelam frumos. Asezam si blatul urmator apoi restul de crema. Decoram prajitura cu cacao pudra sau nuci macinate. Enjoy!
mikaela says
Dar zaharul din compozitia blatului?
Paula Gafitescu says
Zaharul se pune impreuna cu ingredientele uscate. Am uitat sa precizez, am corectat acum si in postare.
Oana says
Și zaharul din blat când se pune?
Eu l-am pus cu gălbenușurile…
Vom vedea ce-o ieși!
Paula Gafitescu says
Zaharul se pune impreuna cu ingredientele uscate. Am uitat sa precizez. Multumesc de atetionare. Cred ca e ok si cu galbenusurile
Oana says
A ieșit foarte buna oricum!
Doina says
Buna reteta!!!
Paula Gafitescu says
Multumesc mult!
irina says
Felicitării pt website , am încercat multe rețete de pe website-ul tău și rezultatul a fost grozav de bun! Pt aceasta reteta se poate înlocui foaia de gelatina cu gelatina granule?
Irina
Paula Gafitescu says
Buna Irina si multumesc mult pentru aprecieri! Da, putem inlocui foaia de gelatina cu granule. O foaie de gelatina corespunde la aproximativ 2g de gelatina. O zi frumoasa!
irina says
Mulțumesc !
irina says
Buna Paula , unde locuiesc eu , se găsesc 2 tipuri de ricotta una este la recipient din plastic și are puțin zer iar cea de a doua este fără zer deloc (as zice eu ca un caș foară dens) care crezi ca ar trebuie folosita pt aceasta crema?
Paula Gafitescu says
Buna Irina. Pentru prajitura asta e indicata o ricotta mai cremoasa. Banuiesc ca ar fi potrivita cea cu zer, care presupun ca nu este asa densa ca si cea fara zer. Din recipient de plastic am folosit si eu ricotta, din cutie. Daca este prea moale, atunci se mai poate scurge din zer. O zi buna si sper sa iasa bine prajiturica!
irina says
La Mulți Ani cu sănătate, fericire și multe realizari în Nou An !
Foarte buna prajitura, blatul a crescut cam 5-6 cm înalt așa ca l-am tăiat în 4, și pt ca nu era de ajuns doar crema cu riccota am pregătit alta crema cu ciocolata amăruie tot de pe website-ul tău. Delicioasa , iar crema cu riccota este foarte buna, fina ,delicata ,nici nu ști ca are branza în ea. Blatul pufos și ușor umed…delicios!
Multumesc pt reteta.